Acum un veac, când spuneai podgoria Drăgășani, spuneai Braghină, Crâmpoșie (mai cunoscută, de fapt, drept Cârlogancă) și Negru vârtos. Astăzi, același nume înseamnă Crâmpoșie selecționată, Negru de Drăgășani, Novac sau Alutus. Și veți mai auzi, probabil, în viitor, de Vilarom, Crâmpoșie aromată sau Rusidava. Este o altă viață, născută din mâinile cercetătorilor de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Viti-Vinicolă (SCDVV) Drăgășani și din sufletul și munca podgorenilor care au avut încredere în rodul muncii lor.
Noile soiuri de struguri ai României
Anul 1972 a fost un an bun pentru cercetarea românească din domeniul viticol. La SCDVV Odobești era omologată Șarba, rămasă în umbră până la mijlocul anilor ’90, dar care a crescut exploziv și a ajuns să ocupe astăzi 322 de hectare, majoritar în Vrancea, locul său de naștere. Ar putea fi considerat, după cifre, cel mai de succes soi modern de struguri al țării.
În același an, la SCDVV Drăgășani era omologată Crâmpoșia selecționată, care astăzi este plantată pe 145 de hectare din mai multe regiuni ale țării. Cârloganca, sau Crâmpoșia „clasică”, ocupă în continuare 325 de hectare, dar este aproape imposibil de găsit în variante comerciale – un mister pe care vom încerca să-l elucidăm astăzi…
Însă din Drăgășani urmau să se mai nască multe soiuri de succes. În 1987 este omologat Novac, obținut din încrucișarea de Negru vârtos și Saperavi. În 1993 este omologat Negru de Drăgășani, din aceeași încrucișare. Din Băbească neagră și Saperavi se naște, omologat în 2003, Alutus. Și, tot în 2003, este omologat Vilarom, un soi aromat creat din Muscat Hamburg, Crâmpoșie și Muscat Ottonel, astăzi aflat în „pragul” lansării în plantații.
Un succes rapid: Negru de Drăgășani
Deși nu ocupă astăzi decât 77,43 hectare, Negru de Drăgășani este mai mult decât o poveste de succes. Adoptat repede în viile unor producători locali – Avincis, Știrbey și Crama Bauer, a luat lumea iubitorilor de vin prin surprindere, oferind un „gust al locului” adevărat și profund, cu ușoare accente rustice bine mascate de notele elegante, cu o complexitate pusă în contrapunct de o exprimare directă. Curat, cinstit, puternic și fermecător.
Mai mult, tentativele ulterioare de răspândire a soiului, mai ales în Dealu Mare și în Banat, au scos la lumină versiuni foarte reușite, în care se simt atât specificul soiului, cât și expresia locului.
Puterea „părintelui spiritual”
Suprafața ocupată de un soi este, de fapt, doar unul dintre indicatorii succesului. Aromat de Iași, de exemplu, ocupă o suprafața comparabilă, de 53 de hectare, dar se bucură de mult mai puțină notorietate. Mai puțină, de fapt, chiar și decât Alb aromat care, cu doar 24 de hectare, a cunoscut măcar câteva variante comerciale. La fel Golia, care există și îmbuteliat și disponibil, deși datele ONVPV îl găsesc cultivat pe doar 2,5 hectare. (n.r.: Toate soiurile menționate mai sus sunt produse ale cercetării românești recente).
Contează la fel de mult, pentru a construi un brand dintr-un soi, credibilitatea celui care îl promovează, rezultatul trimis căte piață, repetabilitatea rezultatului și, evident, percepția publicului. În Avincis, Bauer și Știrbey, Negru de Drăgășani și Crâmpoșia și-au găsit o bază importantă de pornire – Crâmpoșia selecționată beneficiind, de altfel, și de notorietatea unuia dintre primii suporteri ai acestui acest soi, Mugur Isărescu.
În ultimii ani, însă, am asistat și la lansarea „prin forțe proprii” a soiului Alutus, propus pentru prima oară la crama Avincis într-o ediție limitată, Alutus Primus Cuvee Valerius. După trei recolte, dintre care una deja separată în game diferite, valoarea acestui soi este confirmată și cunoscută în lumea iubitorilor de vin, deși soiul nu ocupă decât 8,13 hectare la nivel național.
Efortului de promovare a acestui soi i s-a alăturat recent Crama Bauer, cu o altă ediție limitată, de doar câteva sute de sticle de vin roșu și 3.300 de sticle de vin rose.
Noua identitate locală
Revenirea în forță a Drăgășaniului în conștiința publicului s-a bucurat de o „furtună perfectă”. Pe de o parte, soiurile valoroase omologate la pragul dintre milenii, noul val de producători orientați spre calitate, dispuși să investească în soiuri locale, pe de alta – o nouă generație de consumatori dispusă să experimenteze și să învețe, o creștere a nivelului de trai, dublată de entuziasmul integrării euroatlantice.
L-am întrebat pe prof. Valeriu Stoica, fondatorul Avincis, două lucruri – de ce a ales să investească în aceste soiuri încă necunoscute sau prea puțin cunoscute atunci și, totodată, de ce nu gustăm un Novac de Avincis. Iar răspunsul a venit clar și ferm, ca întotdeauna:
„Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar este vorba de cultivarea tradiției. La propriu și la figurat. Este identitatea locului, pe care chiar îmi doresc să pun și mai mare accent – la această oră studiem posibilitatea de a folosi alte două soiuri vechi ale locului, Braghina și Gordanul. Și nu este doar identitatea acestui loc, ci parte din identitatea României, cea cu care este nevoie să ne prezentăm lumii, pentru că sunt de părere că soiurile locale pot și ar trebui să fie propunerea noastră importantă pentru export.
Cât despre Novac… Aveam deja Pinot noir în plantație, iar Novacul nu doar că dă un vin similar, este și un strugure care necesită aceleași eforturi exagerate ca acesta. Ar fi fost prea mult și, cum spuneam, mai sunt soiuri vechi pe care le-am dori readuse în actualitate. Poate ca nu vinuri de sine stătătoare, nu știu ce succes ar putea avea un vin din Braghină, dar măcar pentru renașterea sortimentului local tradițional, alături de Tămâioasă românească și Crâmpoșie”, ne-a declarat Valeriu Stoica.
Prima viață – o tradiție a cunoașterii
O viață a vinului din Drăgășani începe undeva, prin adâncurile istoriei, și atinge un prim vârf pe la mijlocul secolului al XIX-lea, înainte de invazia filoxerei (primele medalii pentru vinurile de aici vin din 1867!), fiind descris de marele profesor I.C. Teodorescu – creator al primelor stațiuni de cercetare și al primelor colecții ampelografice din România – drept „templu măreț și unic al țării”.
Este printre primele regiuni care reacționează la pericolul filoxerei, replantând suprafețe importante cu vițe altoite din străinătate, încă din 1885.
Deși astăzi are mai degrabe rezonanțe de oraș de provincie, Drăgășaniul a fost un centru cultural efervescent pentru multă vreme, și mai ales în perioada interbelică. Nu doar relativa proximitate a Craiovei, centru universitar important, ci și bunăstarea vecinilor din Valea Jiului și a boierilor olteni sau accesul ușor dinspre București au făcut din Drăgășani fie casa, fie un refugiu, fie el și sezonier, al unei importante clase de intelectuali. Profesori, doctori, finanțiști, politicieni, oameni de litere, afaceriști aveau aici proprietăți sau case de vacanță.
A doua viață – vârf de lance al cercetării
Nu întâmplător, aici este înființată în 1936 Stațiunea Experimentală de Viticultură și Oenologie Drăgășani, prilej cu care prof. I.C.Teodorescu lansează și prima lucrare monografică, „Podgoria Drăgășani”, stațiune căreia profesorul îi va și dona biblioteca personală, de 2392 de volume, în 1944. Stațiunile din Drăgășani și Odobești, înființate în același an, sunt primele de felul lor din România.
O tradiție a cercetării relativ recentă, dar un moment care marchează un punct de cotitură, un început al unei vieți noi – aici se vor naște strugurii care definesc astăzi identitatea locală, însă fiecare dintre aceste soiuri – Crâmpoșie selecționată, Novac, Alutus sau Negru de Drăgășani – având o veche rădăcină locală.
De ce nu mai găsim Crâmpoșie „clasică”?
„Crâmpoșia selecționată s-a născut din fecundarea liberă a Cârlogancei, sau a Crâmpoșiei vechi. Era un strugure care creștea într-un an mai zemos, în alt an mai cărnos, nu aveai niciodată garanția aceluiași rezultat. Prin cercetare, prin încrucișările efectuate, s-a urmărit păstrarea caracterului strugurelui, pe de o parte, dar și ameliorarea unor atribute, astfel încât recoltele anuale să fie predictibile, cu struguri de aceeași calitate”, explică directorul SCDVV Drăgășani, Bogdan Trușcă.
„Crâmpoșia apare în statistici ca fiind mai cultivată decât Crâmpoșia selecționată, este adevărat. Este posibil să fie o eroare de înregistrare, dar la fel de posibil este ca suprafața înregistrată să fie, de fapt, compusă din multe suprafețe mici, care aparțind e gospodării, și fie să nu se producă vin, fie să se rezume la producție artizanală, pentru autoconsum”, spune și Valeriu Stoica, unul dintre artizanii consacrării Crâmpoșiei selecționate.
Un potențial „viitor aromat”
La SCDVV Drăgășani, munca nu se oprește niciodată. Găsiți pe site-ul instituției numeroasele realizări, proiecte, cercetări, planuri de viitor. Ba chiar găsiți și o vinotecă demnă să stârnească curiozitatea celor mai pretențioși cunoscători – nu ați vrea să știți ce gust aveau cupajele Rusidava (alb și roșu), Perla de Zala sau unul dintre primele vinuri din Novac, din recolta 1993?
Dacă tot am menționat numele – Rusidava este azi numele unui nou soi dezvoltat aici, în curs de omologare. Deja a fost omologată Crâmpoșia Aromată, alături de o nouă clonă de Muscat și două de Sauvignon. Vilarom, omologat în anii 90, este pregătit pentru promovare spre cultură.
„Când vrei să prezinți un soi, trebuie ca potențialul client să-l vadă cum arată în podgorie, ca să știe la ce să se aștepte, dar și să guste vinul. Acum suntem pe cale să promovăm Vilarom, în această toamnă producem și câteva loturi demonstrative de vin pentru a-i evidenția potențialul”, spune Bogdan Trușcă, directorul SCDVV Drăgășani.
„Producătorii români au început să renunțe la franțuzisme și să se orienteze către soiuri autohtone. Și nu vorbesc doar despre cei de aici, din zonă, din Drăgășani sau din Oltenia, avem vizite de la producători din toată țara”, adaugă Bogdan Trușcă.
Cât despre Negru vârtos, bătrânul părintele a două soiuri importante din noua istorie a podgoriei Drăgășani, am prins un zvon cum că sunt câțiva producători din Oltenia care încearcă să-l aducă înapoi pe piață…
