Cultura vinului sau vin și cultură?

Cultura vinului este un termen folosit fie cu larghețe, fie cu zgârcenie, și prea rar cu precizie. „Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori” – aceasta ar fi definiția de dicționar a culturii. Dacă adăugăm „vin”… lucrurile încep să se complice. Și, dacă tot este Ziua Națională a Culturii, să vorbim despre cultura vinului în România, nu?

Cum se definește cultura vinului, totuși?

Vinul este un univers. În ceea ce privește cultura sa materială, patrimoniul este imposibil de măsurat: milioane de hectare acoperite de podgorii în toată lumea, zeci sau sute de mii de crame, zeci de milioane de slujbe, permanente sau sezoniere, companii care produc orice, de la foarfecele de tăiat via la vasele de fermentare de inox, de la combine și instalații de irigare la sticle, dopuri, etichete, substanțe, drojdii.

În ceea ce privește valorile spirituale – aceasta este deja temă de doctorat. De la texte și practici religioase la toate scrierile omenirii, de la primele tăblițe până la contemporani, prin poezie, proză, teatru, arte plastice, vinul este omniprezent. Discuția despre cum a influențat vinul cultura lumii – dar și a felului în care curentele culturale au influențat gustul vinului, de asemenea, s-ar întinde pe zeci de volume.

Însă elementul crucial al culturii vinului rămâne, de fapt, omul. Consumatorul final, cu obiceiurile sale, cu așteptările și preferințele sale. De la mesopotamianul care privea cu poftă la farfurioarele cu vin ale nobililor acum opt mii de ani la democratizarea vinului în Grecia Antică, acum 2700 de ani sau răspândirea viței-de-vie odată cu armatele Romei, până la omul de astăzi, cel care ezită între sutele de etichete de la raft, în căutarea unui „demisec de șpriț” sau cel care își rezervă cinci cutii de vin în ediție limitată de la un mic producător.

Poate exista o cultură a vinului fără obiceiul de a-l consuma?

Unul dintre gesturile esențiale al culturii vinului era paharul de vin de la masa de prânz sau de la cină. Astăzi, un obicei aproape uitat – mai ales în aglomerările urbane, din cauza vitezei, a responsabilităților și presiunilor de tot felul. Este visul tuturor să-l aducem înapoi, nu doar în România, ci în toate țările în care „savoir vivre”, arta de a trăi, a făcut un pas în spate.

Ironic, salvarea unei culturi a vinului ar putea veni din mediul rural, unde obiceiul se păstrează relativ nealterat, mai ales (evident!) în zonele viticole. Și, chiar dacă vorbim de consum nepretențios, deseori chiar despre „vinul lui bunicu’”, vin din struguri hibrizi direct producători (interzis la vânzare), despre vin nefiscalizat, inamicul numărul 1 al vinului oficial, obiceiul nealterat de secole este încă important și relevant, pentru că poate fi transmis, poate fi redescoperit, poate redeveni „popular”.

O parte din cultura vinului înseamnă, într-adevăr, să ai cronicari care inventariau sute de soiuri de struguri sau „denumiri de origine” în urmă cu două milenii și jumătate, să ai struguri cu istorie, să ai continuitate, recunoaștere internațională, să faci oamenii să își dorească să te cunoască. Dar la fel de important este cel care își pune vinul în pahar, devenind ambasadorul său de fiecare dată când împărtășește o sticlă cu cineva.

Recuperarea, nu reinventarea culturii vinului în România

Pentru vinul românesc, secolul XX poate fi numit „veacul întunecat”. Început cu podgoriile devastate de filoxeră, invadat de primii hibrizi, pe care sătenii i-au adoptat cu bucurie, fiind rezistenți la multe boli, cu două decenii de revenire parțială înainte de al doilea război mondial și apoi cu o politică orientată spre volume, mare parte din anii 1900 au fost nefavorabili vinului bun.

Însă vinul și ideea de vin nu au dispărut niciodată, de fapt, din ethosul comun. Povestit nostalgic, redescoperit de la sfârșitul anilor ’90, de la apariția primelor companii private și cu o dezvoltare aproape explozivă în ultimii 20 de ani, lumea vinului românesc crește, poate nu cu viteza pe care ne-o dorim, dar crește. Cultura vinului, la noi, nu trebuie reinventată, din fericire, trebuie doar redescoperită. Din trecut ne vin, în continuare, vorbele rămase din literatură și poezie, mărturia întâlnirilor dintre prieteni în grădinile Bucureștilor, a cinelor de poveste din vechile restaurante, cu vibrația muzicii din fundal aproape perceptibilă. Caragiale (ambii), Eminescu, Păstorel, dar și Anton Pann sau mult mai recentul Radu Anton Roman ne învață încă despre lucrurile care aduc bucurie.

Instituțiile care consolidează cultura vinului

Ultima componentă a culturii sunt instituțiile „necesare pentru comunicarea acestor valori”. Profesional, avem ONIV – Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă, APEV – Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vin, ONVPV – Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole, la care se adugă o mână de asociații de producători locale.

Meseria de oenolog a fost în sfârșit recunoscută și inclusă în Clasificarea Ocupațiilor din România (abia în 2025!), facultățile de horticultură și chimie alimentară au cursuri de formare pentru specialiști incomparabil mai bune decât în trecut, cursurile WSET sunt tot mai populare, iar școlile de somelieri nu mai sunt deloc o raritate.

Critica de vin, ce-i drept, suferă, iar cluburile de vin pot fi în continuare numărate pe degete. În schimb, au înflorit wine bar-urile, un minim substitut al acestora.

Zonele de vin din retailul modern s-au îmbunătățit considerabil în ultimul deceniu și nu mai e o raritate să ai la dispoziție un somelier care să te îndrume. Magazinele specializate au deja o mică istorie în spate. Listele de vin din restaurante sunt tot mai surprinzătoare, deși selecția este dominată deseori de vinuri de import. Distribuitorii se diversifică și, în unele cazuri, se specializează.

Viața culturală a vinului

Lămurind parțial ce constituie o cultură a vinului, să ne aplecăm – de Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) – asupra felului în care vinul și cultura colaborează. Anticipând întrebarea: nu, asocierea vin-cultură nu naște subit și miraculos o cultură a vinului, dar este un pas fundamental în direcția consolidării acesteia.

Producătorii de vin din România sunt, în general, bucuroși să se asocieze cu evenimente culturale, chiar dacă bugetele de marketing sunt deseori restrictive. Unii și-au construit identitatea prin colaborări cu artiști plastici, alții prin parteneriate solide, sponsorizări sau evenimente.

Vinul se strecoară încet spre sălile de teatru, mai ales la premiere, la Ateneu, la Operă, este deja prezent la toate vernisajele și la mare parte dintre lansările de carte.

De ce contează?

Prezența vinului în peisajul unor evenimente culturale este pe cât de naturală, pe atât de prețioasă ca instrument de marketing. Oamenii care participă la evenimente culturale sunt oameni conduși de alte nevoi decât cele primare. Iar prezența vinului în momentul în care se naște plăcerea unei experiențe culturale în consolidează ferm statutul de băutură socială, cu tot soiul de atribute pozitive pe care acel om le va interioriza și le va transmite mai departe.

Cultura vinului se dezvoltă concentric, prin valuri și valuri de răspândire a cunoștințelor, prin recomandări de la om la om, prin împărtășirea unor experiențe care nasc dialoguri reale, empatice. Și, dincolo de miezul tare al „connaisseur-ilor”, oamenii culturii sunt cei mai plauzibili ambasadori ai unui stil de viață, ai valorilor și atitudinilor favorabile (inclusiv) vinului.

Vă propunem, mai jos, câteva povești frumoase născute din asocierea vin-cultură.

Jidvei – Ambasador al culturii române în lume

Despre acțiunile Jidvei din ultima vreme am scris recent, iar bilanțul ultimilor ani este impresionant. De la expoziția Brâncuși în care a fost recreat atelierul acestuia din Paris, ultima mare expoziție a Centrului Pompidou înainte de o renovare de lungă durată, la recentul asalt al celor 80 de artiști români în cadrul „Un week-end a l’Est”, sau retrospectiva Radu Jude, vinurile și distilatele Jidvei au „făcut zgomot” în galeriile, teatrele și cinematografele pariziene.

În calitate de furnizor oficial al Ambasadei României la Roma, Jidvei a fost prezent și la evenimentele de anvergură dedicate zilei de 1 decembrie, pe scena La Fenice (Veneția, 2024) și la Teatro dell’Opera di Roma (2025).

Acasă, de la festivalul național de folclor Strugurele de Aur la excepționalul concert Stradivarius la Castel susținut de Alexandru Tomescu alături de Dragoș Ilie, vinurile Jidvei s-au bucurat de un context ultra-elitist.

Gramofon Wine: jazz, arte plastice și un strop de teatru

Gramofon este o cramă care și-a câștigat notorietatea integrând artele plastice și muzica în viața de zi cu zi a cramei. Pictura și, uneori, sculptura, sunt marile pasiuni ale lui Marcel Vulpoi, iar muzica este pentru Marcel Pascu mai mult decât un hobby – i-a fost profesia de bază mare parte din viață. Din asocierea celor doi în crama Gramofon s-au născut un hotel-muzeu și două wine bar-uri, ambele fiind adevărate expoziții de artă, iar unul dintre ele teatru – The Great Hill Society Club, loc în care scena este acaparată ocazional și de concerte.

Avincis: Scripta manent – ce este scris, rămâne

Asocierile vin-cultură la crama Avincis sunt discrete, poți afla despre ele doar din invitațiile primite personal la diverse evenimente, dar există o zonă în care soții Stoica, proprietarii cramei, își lasă semnătura vizibil: cuvântul scris.

Nu știm dacă au fost călăuziți de principiu „scripta manent” sau de propriile pasiuni – dacă ați ajuns la vreo degustare Avincis știți deja că Valeriu Stoica este o enciclopedie nesfârșită de poezie – dar cărțile a căror apariție au susținut-o cu siguranță au lăsat o amprentă asupra unora dintre noi. Și nu doar cărți avocățești (există și acelea), ci cărți despre vin capabile să contribuie la subiectul nostru de azi – renașterea unei culturi a vinului în România. Găsiți aici colecția dedicată vinului, iar pentru o viziune de ansamblu, puteți descoperi mai multe pe site-ul casei de avocatură Stoica&Asociații.

Beciul Domnesc: Secole de istorie într-un monument viu

Unul dintre elementele critice ale culturii vinului este istoria, și este greu de imaginat un tezaur mai impresionant decât Beciul Domnesc, cu ai săi șase sute de ani de istorie și cu amprenta lui Ștefan cel Mare încă prezentă.

Salvat de la degradare, consolidat și renovat, monumentul Beciul Domnesc este și o arhivă a istoriei recente a vinului vrâncean, aici fiind adăpostită o colecție de peste 100.000 de sticle din anii 1950 până în prezent.

Domeniile Averești, Cotnari, Crama Gîrboiu: Seri de film la Transylvania International Film Festival

Din 2021, Domeniile Averești sunt partenerul constant al TIFF – Transylvania International Film Festival, un eveniment de anvergură care reușește să aducă în România, an de an, nume grele ale cinematografiei mondiale, de la Catherine Deneuve și Sophia Loren la Alain Delon, Armand Assante sau Nicolas Cage.

Din 2023, la TIFF sunt prezente și vinurile Casei de Vinuri Cotnari, în 2024 au fost prezente și vinuri de la Crama Gîrboiu, iar în 2025 au putut fi descoperite și vinurile de la Domeniul Ciumbrud.

Pentru Domeniile Averești, parteneriatul cu TIFF nu este singura asociere cu cinematografia, sprijinul lor fiind simțit în ultimii ani și la Gala Premiilor Gopo sau Festivalul Anonimul.

Caii de la Letea și tinerimea Untold

Un grup cu patru crame, precum Vintruvian Estates, se implică, evident, în viața culturală a românilor, de la festivaluri de film la lansări editoriale, de la festivaluri de jazz și blues la realizarea de filme documentare și multe altele.

Însă, în 2025, Via Viticola Sarica Niculițel, mai cunoscută drept Caii de la Letea, s-a îndreptat atenția spre un eveniment „la firul ierbii” – Festivalul Untold, ieșind din obișnuitele sfere înalte vizate în mod obișnuit de producătorii de vin.

Când alți producători se plâng de lipsa de interes a tinerilor față de vin, Caii de la Letea au mers direct în mijlocul lor, la cel mai „fierbinte” eveniment muzical din România.

Crama Oprișor: proiecte de artă pe termen lung

De mulți ani, Crama Oprișor este o prezență vie în lumea artelor plastice, fiind astăzi partener și sponsor al Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC), alături de care decernează Premiile Crama Oprișor pentru Desen Contemporan.

Povestea de dragoste dintre Crama Oprișor și artă este veche, primele etichete de artă lansată aparținând colecției Erotikon, creată de Ciprian Paleologu, lansată în 2008, moment în care s-au pus și bazele unei relații care continuă până astăzi.

În 2012 avea loc un eveniment special, lansarea Cutiei Paleologu, care face parte dintr-un proiect artistic complex – Proiectul Uman, întins pe 48 de ani, cu etape la fiecare doi ani, scopul final fiind realizarea unui mega agregat de corecție umană, Omodromul. Cutiile Paleologu, dedicate „Ciocănarului” (Hammerman), au venit în forme diverse – de la 33 de cutii-ciocan cu câte șase sticle magnum și una dublu-magnum până la 3.091 cutii individuale cu sticle magnum.

Cel mai recent proiect, proaspăt încheiat la finalul lui 2025, a fost colecția ISPITA, lansată „literă cu literă” începând din 2016.

De-a lungul timpului au mai existat și alte colecții semnate de Sorin Ilfoveanu (Fragmentarium), Cristina Garabețanu (Sherpium) și același Ciprian Paleologu (Nenumita), toate în ediții limitate, și toate create de același oenolog – Liviu Grigorică.

Davino: O semnătură prețioasă – Vladimir Zamfirescu

Pionierii asocierilor vin-cultură au fost, fără surprize, DAVINO. În 2006 erau lansate pe piață două ediții limitate, „Bacante și saturnalii” (59 de casete a câte 6 sticle) și „Erotika Biblion” (33 de casete a câte 3 sticle), prima cu reproduceri, a doua cu gravuri originale, semnate și datate de maestrul Sorin Ilfoveanu.

Ceva mai târziu, în 2010, era lansată gama de top, Davino Rezerva, iar eticheta i-a fost încredințată unui alt nume celebru, Vladimir Zamfirescu. În fața complexității vinului, răspunsul artistului a venit natural – nu o operă, ci elementele grafice care marchează toate operele sale – pecetea cap-de-bour, un sfânt stilizat și semnătura.

Concluzie

Cultura vinului din România nu se află la nivelul la care ne-am dori – nici noi, iubitorii de vin, nici producătorii. Dar, cu bune și cu „mai bune”, creșterea la care am asistat în ultimele două decenii este nemăsurabilă. Nimic de astăzi nu se mai poate compara cu începutul anilor 90, și acesta este un lucru bun.

Crizele economice recente, furtunile politice, valurile de scumpiri au afectat, evident, consumul de vin, perceput încă de mulți ca fiind „moft” sau „lux”, nu o parte naturală a vieții de zi cu zi. Însă adevărul este că există vinuri pentru toate buzunarele, pentru toate vârstele și pentru toate gusturile.

Poate e momentul ca o acțiune în masă, sprijinită de producători, retaileri, distribuitori, de entități conexe industriei (inclusiv bănci) și, de ce nu, într-un scenariu utopic, chiar de statul român, să readucă vinul în conștiința românilor.

O campanie bine țintită ar putea face minuni. Pentru că nu inventăm nimic – vinul este aici de dinainte să existe o țară, granițe, limba pe care o vorbim. Au venit și au plecat cuceritori, migratori, imperii. Vinul a fost mereu aici. Trebuie doar să ne aducem aminte de asta.